Mesaje crestine de o zi buna

     
mesaj crestin de pe cruce Cu toții ne dorim zile cât mai bune, mai frumoase și mai luminoase. Iar deasupra noastră, Mântuitorul are grijă de fiecare zi a noastră. Și așa cum El, în iubirea Lui veșnică pentru noi, ne veghează nouă, dorindu-ne fiecare zi cât mai minunată, la fel și noi le dorim acelora pe care îi iubim și apreciem, zile cât mai liniștite. Iar un mesaj spus cu zâmbetul pe buze, sau un SMS scris din suflet cu sentimente sincere, le pot aduce un zâmbet pe buze și le pot face ziua mai frumoasă persoanelor speciale pentru noi. Și aceste mesaje vi le oferim vouă, scrise din inimă, pentru a le îndrepta cu cele mai bune gânduri către cei dragi, mesaje scrise cu grijă și atenție, într-un secol al vitezei. Știm ce important e timpul pentru voi, iar a trimite un mesaj sau o felicitare electronică durează numai câteva secunde, aducând, însă, un zâmbet pentru întreaga zi!

      1. Încercările sunt la fiecare pas, poate uneori avem impresia că totul e împotriva noastră, iar Universul nu ne surâde. În aceste momente, gândește-te la El! El este cel care îți zâmbește și îți este alături în fiecare încercare a vieții, luminându-ți calea. Lasă-L să te ajute și să te călăuzească la fiecare pas pe care îl faci. Prezența lui lângă tine să te facă să zâmbești în fiecare zi cu seninătate. Să ai o zi minunată!

      2. Primește lumina lui Iisus să te călăuzeacă la fiecare pas și să te lumineze, primește grija Măicuței Maria să te facă mai blând și mai duios, primește harul Duhului Sfânt să te inspire și să te ajute să găsești rezolvări la fiecare problemă a vieții tale. Primește iubirea lui Dumnezeu și las-o să te însoțească și astăzi, ca în fiecare zi, transpusă în zâmbetul tău care să conțină tot ceea ce am spus. Să ai o zi superbă!

      3. Doamne, ai lăsat noaptea să treacă, și ai adus Lumină peste omenire și în ziua de azi. Păzește-mi casa, și părinții și copiii, și adu-ne și nouă lumină în suflete, precum aduci soarele pe cer în fiecare dimineață. Să avem o zi luminoasă!

    4. Îngeri, din cer înzestrați,
        Îngeri, de Dumnezeu creați,
        Îngerași sfinți, preaiubiți,
        Ziua de azi să călăuziți,
        Fiecare om, cu iubirea și ruga voastră, păziți,
        Îngeri, fiecare o zi minunată, azi, să dăruiți!

     5. Sfântul tău înger să se roage și azi lui Hristos pentru bunăstarea ta, să îți lumineze și să îți îmblânzească fiecare clipă din fiecare oră, să îți aducă o parte din lumina Lui în sufletul tău, iar tu să răspândești această lumină mai departe, în tot ceea ce simți, gândești, spui, în tot ceea ce faci, O zi plină de lumină să îți dăruiască Domnul astăzi ție și tuturor celor dragi ție!

      6. A trecut și această noapte,
          Doamne, ai adus Lumina,
          Rămâi, să mă călăuzești din spate,
          Și astăzi, Doamne, toată ziua.
          Luminează-mi calea pe care pășesc,
          Doamne, ție mă rog în fiecare zi,
          Dă-mi putere ziua mai bună să o doresc,
          Tuturor celor pe care îi iubesc și-i voi iubi.
          O zi minunată tuturor, de Iisus călăuzită și luminată,
          Domnul să vă aibă-n pază și în această zi minunată!

     7. Când închizi ochii, să îl vezi pe Iisus stând în fața ta, copleșindu-te cu iubire. Când îți împreunezi mâinile, simte iubirea divină revărsându-se asupra ta și a sufletului tău, Când te rogi, roagă-te fierbinte să rămâi cu iubirea cea sfântă în inima ta. Iar când deschizi ochii și îți începi ziua, să răspândești, la rândul tău, toată iubirea pe care ai primit-o. Să ai o zi minunată, cu Domnul alături!

      8. Să închidem ochii o clipă și să evadăm din tot ce facem zilnic, să ne gândim la ce e în sufletul nostru și să ne gândim ce am vrea să fie. Apoi să lăsăm Lumina și Iubirea divină să ne pătrundă în suflet, și alături de Hristos să ne călăuzească fiecare pas. Apoi să deschidem ochii și să fim o oază de iubire și înțelegere, cu Iisus alături în fiecare moment. Domnul să ne aibă în pază. O zi minunată tuturor!

      9. Să ne înfrumusețăm fiecare clipă cu gânduri frumoase, să ne îndulcim fiecare moment cu o vorbă bună, să ne încălzim sufletele cu o îmbrățișare, toate sub veghea lui Dumnezeu. Să ne umplem fiecare zi cu lumină, căldură și liniște sufletească, printr-un mesaj frumos. Să aveți o zi superbă!

      10. Domnul să îți fie alături întotdeauna, să îți călăuzească fiecare pas cu lumina pe care o aduci în suflete apropiaților, să îți ajute cu vorbele bune pe care le spui altora, să îți încălzească inima cu îmbrățișările pe care le oferi celorlalți, să îți umple inima și viața de iubirea pe care o oferi tuturor. Începe prin a le aduce zâmbetul pe buze tuturor celor care te înconjoară, iar Dumnezeu să îți ofere fericire ziua întreagă! Să ai o zi minunată!

      O zi luminoasă și caldă tuturor!
Distribuie mai departe! Post Share to Facebook Share on Google Plus

0 comentarii:

Urarea ta | felicitari, mesaje, urari, texte, sms-uri pentru zile speciale © 2015. All Rights Reserved | Powered By Blogger | Blogger Templates

Designed bySpeckyThemes